Dumitru Prunariu, AUDIAT în dosarul privind decesul nepoatei sale

Dumitru Prunariu, AUDIAT în dosarul privind decesul nepoatei sale
Publicat: 14/08/2015, 14:39

Sursele citate au precizat că Dumitru Prunariu a fost însoțit de mama Arinei Prunariu, iar în scurta declarație dată și-a menținut poziția pe care a avut-o până acum legat de decesul nepoatei sale și nu a formulat acuzații în cazul echipajului de la ambulanța privată sau al personalului medical de la Institutul „Matei Balș” din Capitală, unde fetița a decedat duminică dimineață, la scurt timp după ce fusese internată.

Parchetul Tribunalului București a deschis un dosar de moarte suspectă în cazul nepoatei lui Dumitru Prunariu, în urma unei sesizări transmise de Spitalul Colentina, unde a fost dus duminică 9 august trupul neînsuflețit al fetei. În dosar a fost începută urmărirea penală cu privire la faptă, a precizat Parchetul Tribunalului București.

Dumitru Prunariu a fost chemat la audieri după ce anchetatorii au finalizat lista cu numele persoanelor care urmează să fie audiate. Audierile vor continua săptămâna viitoare, în timp procurorii așteaptă de la Institutul Național de Medicină Legală rezultatele analizelor de laborator care ar putea să indice exact cauza decesului fetiței, au precizat sursele judiciare.

Dumitru Prunariu, vorbind în numele familiei, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu a dorit ca moartea nepoatei sale să devină subiect de dezbateri interminabile la televiziuni, în condițiile în care familia nu acuză pe nimeni de producerea tragediei. El a precizat că familia nu pregătește nicio acțiune în instanță și nu a cerut și nici nu va cere nicăieri vreo verificare privind activitatea medicilor care i-au consultat și tratat nepoata, referindu-se atât la personalul ambulanței private, cât și la cel de la Institutul „Matei Balș”.

„Nu am acuzat pe nimeni și nici nu o vom face. Nu dăm în judecată pe nimeni și nici nu cerem vreo anchetă la Ministerul Sănătății sau Colegiul Medicilor. Considerăm că medicii și-au făcut datoria. Nu dorim nici ca presa să caute vinovați pentru drama noastră și să asistăm la o judecată în direct”, a declarat Dumitru Prunariu.

Prunariu a mai spus că mesajul postat pe pagina sa de Facebook a fost pur și simplu un mod de a-și împărtăși durerea cu cei apropiați, fără a dori ca aceasta să devină subiect de dezbateri interminabile la televiziuni.

Nepoata cosmonautului Dumitru Prunariu, Arina, în vârstă de 11 ani, a murit de meningită, în 9 august, la scurt timp după ce a fost dusă, în stare gravă, la Institutul „Matei Balș” din București.

„Nepotica noastră Arina s-a făcut îngeraș. O meningita fulminanta ne-a răpit-o în câteva ore”, a scris Dumitru Prunariu pe pagina sa de Facebook.

În noaptea de 8 spre 9 august, fata s-a simțit foarte rău, iar părinții au chemat o ambulanță, fiind trimis un echipaj de la o salvare privată, care i-ar fi pus diagnosticul de faringo-amigdalită și enterocolită și i-ar fi dat tratament pentru aceste boli. Duminică dimineață, pentru că fata se simțea tot mai rău, părinții au dus-o la Institutul „Matei Balș”, unde medicii i-au pus diagnosticul de infecție meningococică severă, iar câteva ore mai târziu a decedat.

Managerul Institutului „Matei Balș”, Adrian Streinu Cercel, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că diagnosticul pus de medicul ambulanței private în cazul nepoatei lui Dumitru Prunariu a fost corect după simptome, pentru acea etapă, meningita putând fi confirmată prin analize de laborator.

Medicul care a consultat-o pe Arina Punariu la domiciliu are experiență de 15 ani în domeniul medical și a apreciat că nu este necesar transportul acesteia la spital, dar a recomandat părinților internarea dacă starea se agrava, potrivit Centrului Medical Nicomed, care a trimis ambulanța la locuința familiei Prunariu.

Aproximativ o sută de copii care au intrat în contact cu nepoata lui Dumitru Prunariu au fost consultați la Institutul „Matei Balș”. Unul singur este purtător de meningococ, însă nu are meningită și primește un tratament profilactic, potrivit profesorului Adrian Streinu Cercel.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...